25 March 2014

Amintiri din copilarie: Barasti de Vede

Amintiri, Doamne cate amintiri am lasat in urma si cam cu asta ne alegem cam toti nu? Cand eram mica, cam 10-13 ani vroiam sa tin toate amintirile, sa le prind intr-un sac si sa nu le dau drumul. Din cauza asta scriam mult despre tot ce se petrecea in jurul meu. Eram atat de mult cu nasul in caiet incat pierdeam lumea din jurul meu si ma inecam in cuvinte si ganduri. Nu pot spune ca eram un copil foarte social, tin minte ca prin clasele VI-VIII in loc sa merg afara sa ma joc cu copii eu stateam in clasa si scriam despre ce vad, scriam despre copii care se jucau de parca eu nu eram unul din ei. Cred ca imi era si greu sa intalnesc pe cineva care sa ma inteleaga, care sa gandeasca ca mine si sa vada lucrurile asa cum le vedeam si eu. Sau poate eram nebuna inca de pe atunci!

Din toate amintirile pe care le am si le-am pastrat unele sunt mai puternice ca altele dar pot spune ca unele din cele mai frumoase amintiri pe care le voi pretui pana la moarte (si dincolo de ea) sunt amintirile pe care le-am pastrat din Barastii de Vede, judetul Olt. Nu era casa mea si nici familia mea acolo, nu am fost mai mult de cateva ori dar nu stiu cum, de cate ori am mers m-am simtit acasa, in largul meu. Natura parca imi vorbea si lumea de acolo de parca fusese aleasa dintr-o poveste a lui Ion Creanga.

Mergeam la Barasti pentru ca verisoara mea avea o bunica acolo. O femeie cu inima de aur si suflet de inger si asta o spun cu modestie. Amintirile nebunesti au fost create alaturi de aceste doua persoane.

Barasti de Vede. De cate ori pronunt aceste cuvinte ma gandesc la lumea de acolo. Fiecare zi, cu toate ca viata la tara e ca si cum ai aceeasi zi in fiecare zi, la noi in fiecare zi se petrecea ceva. Nu era nicicand vorba de actiuni sau intrigi ci era vorba de faptul ca vecina cutare s-a certat cu vecinu si i-a spus asta si asta. Ca o vecina e indragostita de vecinul 'de pe gard', ca nebunul satului a fost prins ca facea nu stiu ce, ca au scapat caii nu stiu cui si fugeau pe strada, ca cutarita si-a dus iapa in porumbi lui cutarita etc. Dar chestia era ca imi placeau toate intamplarile astea la nebunie. Eu ca fiind straina ma simteam ca fac parte din comunicatea lor si nu e de mirare ca in cateva saptamani stiam numele tuturor, unde locuiau, cu ce se preocupau. Cand mai veneau vecinii pe la noi si stateau ore intregi si povesteau de viata lor, de 'tapeniile' lor, eu ascultam cu urechile ciulite la fiecare cuvant, fiecare amar sau bucurie. Ba intr-o zi a venit chiar si o ghicitoare la noi si ne-a citit in cafea. Pentru prima oara a trebuit sa beau cafea si mie chiar nu-mi placea cafeaua! Dar a fost o dupa amiaza superba.

Imi aduc aminte ca impreuna cu verisoara mea ne pregateam cu doua ore inainte, ne imbracam, machiam doar ca sa mergem la magazinul satului care era cam 5 minute departare. Pai deh cum sa iesim afara si sa ne vada lumea asa nemachiate? Si bineinteles ca mergeam 'cu vaca' adica luam vaca si o duceam la pascut. Asta dimineata si dupa amiaza cand nu era caldura mare. Si ce faceam? Sedeam pe deal si jucam carti, povesteam, radeam si timpul trecea greu in zilele de atunci dar era dulce si bland.

Si bineinteles ca acolo a fost si prima data cand m-am indragostit. Si deci indragostita si fericita eram de cate ori mergeam acolo. Ah as scrie o carte despre toata lumea si intamplarile din Barasti dar nu se stie cine citeste, cineva poate de acolo si poate se simte jignit asa ca nu pot spune prea multe. Doar ca era frumos acolo, totul era verde si linistit. Acolo noaptea cerul era inecat in stele, un cer cum n-am mai vazut nicaieri, atatea stele incat te intrebai daca visezi. Natura era frumoasa, pomi fructiferi peste tot, duzi, pruni, ciresi...Mergeam si la munca, la sapa ce sa mai, sau la adunat fasole, facut suc de rosii, curatat porumbi iar apoi ma simteam mandra de isprava mea (cu toate ca nu faceam un sfert din munca adevarata).

Daca nu scriu cartea macar sa listez cele mai frumoase locuri:

- Scoala de vis-a-vis unde cresteau duzii
- Cimitirul care era chiar vis-a-vis unde ascultasem povestile celor decedati si soarta lor
- Livada din spatele casei unde o data am stat la cinci dimineata sa ma uit la cer si la rasarit
- Dealul unde stateam cu vaca
- Magazinul unde mergeam cam o data la doua zile
- La Vata
- Drumul care ducea la porumbi (era mai departe dar era frumos)

Si asa cu amintirile, ne raman tiparite in minte si uneori apar parca doar sa ne chinuiasca si sa ne faca sa ne fie dor de trecut. Dar uneori ma gandesc la ele si cu toate ca dor ma fac sa zambesc si sa realizez ca au fost o data parte din viata mea.

No comments:

Post a Comment